Constructorii autostrăzii Bucureşti-Ploieşti au umflat nota cu 24 de milioane de euro

Aprilie 23, 2011 at 6:59 pm Lasă un comentariu


Ne m-ai intrebăm de ce nu se investește în CFR,păi iată de ce :

Au încasat cu 24 de milioane de euro mai mult decât ar fi trebuit. Ministerul Transporturilor le-a plătit lui Dorin Umbrărescu, Dan Besciu şi Costel Căşuneanu cu 10 la sută mai mult pentru o lucrare pe care nu au terminat-o. Ei trebuiau să construiască autostrada Bucureşti – Ploieşti. Şi totul, legal.

UMB Spedition, Euroconstruct şi PA&CO trebuiau să construciască autostrada Bucureşti – Ploieşti până în iulie 2010, pentru 190 de de milioane de euro. Ulterior, prin acte adiţionale, costul a crescut la 250 de milioane de euro, iar termenul de finalizare a lucrării s-a tot amânat. La începutul săptămânii, Ministerul Transporturilor a reziliat, însă, contractul cu cele trei firme pentru că cereau şi mai mulţi bani. În schimb, şantierele erau părăsite.
Şi totuşi, doar pentru jumătate din lucrare, firmele au încasat 160 de milioane de euro, deşi ar fi trebuit să primească cu 24 de milioane de euro mai puţin. Suma a fost indexată cu inflaţia, spun oficialii ministerului Transporturilor. Banii provin integral de la bugetul statului.
Ministerul Transporturilor trebuie să aleagă alţi constructori pentru finalizarea lucrărilor. Asta înseamnă, însă, că autostrada spre munte nu va fi gata prea curând.

Entry filed under: Stirile la zi. Tags: , , .

Remarul 16 Februarie va investi peste 20 mil. euro în următorii ani în producţia trenurilor AGC Corpul de Control la CFR Infrastructură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Powered By google

Vizite

  • 42,457 vizite

Categorii

Cele mai bine evaluate


%d blogeri au apreciat asta: