Guvernul a respins bugetul CFR Marfă. Boc nu vrea ca la companie să fie estimate din start pierderi

Februarie 17, 2011 at 4:06 pm Lasă un comentariu


Guvernul a aprobat, miercuri, bugetele mai multor companii de stat, dar l-a respins pe cel propus pe 2011 pentru CFR Marfă, iar premierul Boc a cerut ministrului Transporturilor să refacă documentul, spunând că un BVC nu poate fi redactat din start cu pierderi, ci măcar cu un profit estimat la zero.

Şeful Guvernului i-a solicitat ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, să refacă bugetul acestei companii şi să îl prezinte din nou împreună cu un program de restructurare a CFR Marfă, au relatat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţă.

Ministrul a motivat bugetul propus prin faptul că CFR Marfă înregistrează arierate istorice, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, dar premierul i-a răspuns că ştie această situaţie.

„Premierul a spus că ştie că există arierate, dar că este necesar ca măcar să nu se adauge altele noi şi i-a cerut ministrului să refacă bugetul şi să prezinte şi un program de restructurare a companiei, inclusiv în ceea ce priveşte arieratele”, au arătat sursele.

Sindicaliştii şi conducerea CFR Marfă au semnat, marţi, noul Contract Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2011, care prevede protecţie pentru salariaţii care urmează să fie disponibilizaţi, prin sumele colectate din primele de vacanţă la care renunţă toţi angajaţii.

Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, afirmă că aproximativ 6.000 de salariaţi de la calea ferată riscă să rămână fără locuri de muncă în martie-aprilie, iar sindicatele iau în calcul toate acţiunile sindicale pe care le au la îndemână.

Potrivit acestuia, în sistemul feroviar de stat sunt în prezent 56.000 de angajaţi, cu un salariu mediu net pe 2010 de 1.600 lei pe lună. Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie.

Scrisoarea de intenţie convenită de Executiv cu FMI la finalul misiunii de evaluare din ianuarie-februarie, obţinută şi prezentată de MEDIAFAX săptămâna trecută, relevă că Guvernul va scoate la vânzare un pachet minoritar de acţiuni de la CFR Marfă până la finele anului, urmând să privatizeze operatorul de transport atunci când condiţiile pieţei o vor permite.

CFR Marfă a încheiat anul trecut cu pierderi de 354,2 milioane de lei, în creştere cu 3,5% faţă de 2009, în condiţiile în care a transportat un volum de marfă mai mare cu 4,1%, potrivit datelor preliminate ale operatorului.

Pentru acest an, CFR Marfă estimează că va transporta acelaşi volum de marfă, respectiv 30,7 de milioane de tone.

CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane şi peste 900 locomotive.

Sursa:mediafax.ro

Entry filed under: Stirile la zi. Tags: , .

Trenurile Bucureşti-Constanţa vor circula cu 160 km/h Programarea la reexaminare conform OMTI nr.79 / 2011 a personalului SC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Powered By google

Vizite

  • 42,455 vizite

Categorii

Cele mai bine evaluate


%d blogeri au apreciat asta: